Duminică seară, în jurul orei 18.00, polițiștii Secției Rurale Adâncata au fost sesizați că un bărbat în vârstă de 79 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce se afla pe o proprietate din satul Dragomirna, comuna Mitocu Dragomirnei, a căzut dintr-un pom și și-a rupt piciorul.
Din cercetări a rezultat că bărbatul a mers duminică, împreună cu soția sa, la cules cireșe, la o femeie din Dragomirna.
În jurul orei 17.50, aflat într-un cireș, bătrânul s-a dezechilibrat și a căzut la sol, de la o înălțime de circa 3 metri.
Prin cădere, septuagenarul a suferit o fractură deschisă la nivelul gleznei, însoțită de sângerare.
La fața locului fiind solicitat de urgență un echipaj ambulanțier.
Suceveanul a fost stabilizat și transportat la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu fractură deschisă cu dislocare de gambă stângă.