Casă distrusă de flăcări prin acțiune intenționată

Un incendiu izbucnit la o casă din Solca a distrus în mare parte imobilul care nu era locuit. Alarma de incendiu s-a dat duminică noapte, puțin după ora 23.00.

La sosirea echipajelor de pompieri de la Garda de Intervenție Solca, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit (construcție din lemn, acoperită cu șindrilă și azbociment), existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie. Incendiul a fost lichidat relativ repede, la ora 0:50.

Pompierii militari transmit că au ars un perete exterior, parțial, și acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Din fericire, casa nu era locuită și nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției afectate de foc, o altă locuință și un depozit de furaje din cadrul aceleiași gospodării.

FOTO: 

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primăria Suceava a reacționat față de mesaje antisemite și acte de vandalism semnalate în centrul orașului

Primăria Municipiului Suceava a reacționat la câteva ore după ce în presa locală au apărut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.