Femeie de 81 de ani, înșelată cu 30.000 de lei prin metoda Accidentul

Polițiștii de la Siret au continuat cu succes ancheta în cazul unei înșelăciuni cu prejudiciu mare comise asupra unei bătrâne în vârstă de 81 de ani, prin metoda ”Accidentul”.

Fapta a fost sesizată acum aproximativ două luni de zile.

La data de 06.04.2024, orele 20.10, o femeie în vârstă de 81 ani, din orașul Siret, s-a prezentat la sediul Poliției orașului Siret și a sesizat faptul că la data de 06.04.2024, în intervalul orar 14.00 – 15.30 a fost sunată pe telefonul fix din interiorul locuinței sale de către o persoană necunoscută care i-a comunicat faptul că fiul acesteia, care la momentul respectiv se afla în la muncă într-un stat european, ar fi suferit un accident urmând, să-i fie amputat un picior, solicitând o sumă de 7000 euro pentru a interveni la doctor.

Femeia de 81 de ani a comunicat persoanei neidentificate că deține doar suma de 30.000 lei….

La aproximativ 10 minute, la poarta acesteia a apărut un complice care a ridicat suma de 30.000 de lei.

Ulterior femeia de 81de ani a fost sunată de către fiul acesteia, căruia i-a povestit cele întâmplate anterior, ocazie cu care și-a dat seama că a fost înșelată, realizând că fiul său nu a suferit niciun accident și nu solicită nicio sumă de bani.

Din data de 6 aprilie, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,înșelăciune”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Investigații Criminale Siret.

Polițiștii au desfășurat activități investigative complexe, reușind să contureze circumstanțele producerii faptei și să identifice principala persoană bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, respectiv un bărbat de 30 de ani care locuiește fără forme legale în municipiul Suceava.

În continuarea cercetărilor, vinerea trecută, 5 iulie, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale .

În cadrul anchetei a fost ridicat și indisponibilizat un autoturism de teren, utilizat la comiterea faptei, care a fost confiscat și depozitat la locația special amenajată aparținând IPJ Suceava din comuna Stroiești.

Suspect de comiterea faptei este un tânăr în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava.

Față de tânărul de 30 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore.

După 24 de ore de arest, suspectul a fost pus în libertate, sub măsura controlului judiciar.

Prejudiciul nu a fost încă recuperat dar mașina ridicată poate ajuta la recuperarea pagubei bătrânei în vârstă de 81 de ani.

Polițiştii suceveni le reamintesc cetățenilor și le recomandă ca, în situația în care primesc un telefon în care sunt anunțați că o rudă a fost implicată într-un accident, să nu se impacienteze și să verifice veridicitatea informației, în primul rând apelând ruda care ar fi fost implicată în accident sau alte persoane apropiate acesteia. Dacă situația prezentată prin telefon se dovedește a fi ireală, trebuie anunțată în cel mai scurt timp poliția, la telefonul unic de urgențe 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție, reținând cât mai multe date utile în anchetă.

Din păcate, deși această metodă de înșelăciune este una deja veche, apar periodic noi cazuri.

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Moarte suspectă într-o comună de la granița cu Ucraina

Un bărbat a murit în condiții suspecte într-o comună de la granița cu Ucraina. Este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.