Șoimii Gura Humorului amenință că nu se va înscrie în Liga a III-a, unde a promovat recent

Clubul Șoimii Gura Humorului, care a obținut pe teren promovarea în Liga a III-a, acolo unde joacă deja echipele de fotbal din Rădăuți și Fălticeni, ar putea să se desființeze.

Anunțul a fost făcut chiar de club, conducerea echipei fiind nemulțumită că primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, nu dorește să finanțeze fotbalul de liga a III-a ori nu dorește să îl finanțeze așa cum ar dori cei de la fotbal.

Pentru cine nu știe, echipa poartă numele Clubul Șoimii Gura Humorului dar provine de la Păltinoasa, fiind susținută financiar de primarul din Păltinoasa:

„S-a discutat foarte mult în ultimul timp de clubul nostru. Fiecare și-a spus părerea, iar noi respectăm părerile tuturor. Cu toate acestea, noi știind în ce situație suntem de un an de zile, am tot căutat soluții pentru a activa în Liga a III-a. În acest moment considerăm că nu este normal ca această echipă care ne reprezintă orașul și sportul rege cu cei mai mulți susținători, să nu fie susținută financiar de administrația locală, cu o valoare modică în comparație cu bugetul necesar. Acest lucru demonstrează, exact așa cum am simțit timp de un an, că nu suntem doriți. Considerăm că este mai firesc să ne încheiem activitatea decât să continuăm în această situație. Mulțumim încă o dată pentru toată susținerea dumneavoastră!”, se arată în comunicatul echipei humorene.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Șoferi ucraineni, depistați în PTF Vicovu de Sus cu permis suspendat, respectiv cu atestat profesional fals

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Vicovu de Sus au întocmit dosare penale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.