5 mandate de arestare în cazul tentativei de omor de la Dornești, din care două emise în lipsă

Judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Suceava și procurorul criminalist de caz au continuat intens ancheta în cazul tentativei de omor din seara zilei de 4 iulie de la Dornești.

S-a ajuns la emiterea a trei mandate de arestare, cu inculpații arestați, plus două mandate de arestare în lipsă, pe numele unor suspecți care nu au fost de găsit și care sunt dați deja în urmărire.

În seara zilei de 4 iulie un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Rădăuți, a fost lovit crunt cu picioarele, cu parii și cu cozi de topor de un grup de 7 indivizi, în apropiere de gara din Dornești.

„Deși partea vătămată nu și-a exprimat poziția procesuală prin depunerea unei plângeri penale, polițiștii au continuat cercetările, iar in urma activităților investigative au fost identificate toate persoanele bănuite de comiterea agresiunii sau care s-au aflat la locul faptei, respectiv 7 bărbați cu vârste cuprinse între 50 și 18 ani din com. Dornești și municipiului Rădăuți.

S-a întocmit dosar penal  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, iar după administrarea materialului probator, cauza a fost preluată de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Expoziție foto dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Muzeul Bucovinei

O expoziție foto-documentară dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi vizitată la Muzeul Național al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.