Un copil în vârstă de 11 ani, care se deplasa pe o bicicletă, a fost acroșat pe trecerea de pietoni de doi motocicliști, pe raza comunei Baia.
Accidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 18.30 Poliția municipiului Fălticeni fiind sesizată prin 112 cu privire la faptul că un băiat în vârstă de 11 ani, aflat în plasament la Baia, a fost accidentat pe trecerea de pietoni de un grup de motocicliști.
Copilul de 11 ani se deplasa pe bicicletă, dinspre un parc, în centrul comunei Baia și a încercat să traverseze pe bicicletă, pe trecerea de pietoni.
Pe imaginile care au surprins accidentul s-au văzut cinci motociclete timp enduro, care circulau una după alta cu viteză.
Copilul este acroșat de o motocicletă, apoi și de a doua.
După impact, cei doi motocicliști au oprit pentru câteva secunde, apoi și-au continuat drumul.
De precizat că și minorul de 11 ani nu avea voie să circule pe un drum public nesupravegheat iar la traversarea pe locul marcat trebuie să coboare de pe bicicletă.
Evident, cauza care a determinat accidentul a fost viteza și neatenție motocicliștilor, în preajma unei treceri de pietoni.
În aceeași seară, polițiștii i-au identificat pe cei doi autori, un tânăr de 21 de ani și unul de 23 de ani.
S-a constatat că unul dintre ei nu are deloc permis de conducere iar al doilea are un permis de conducere necorespunzător categoriei.
Motocicletele nu erau înmatriculate sau înregistrate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ( 2 fapte), „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” (2 fapte), „conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, (2 fapte), și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere corespunzător categoriei”.
Copilul de 11 ani a fost transportat la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu plăgi cu excoriații – rănit ușor.