Pompierii îi vor învăța pe suceveni să înlocuiască ghinionul cu prevenția în ziua de Marți, 13

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) s-a raliat inițiativei desfășurate la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marți, 13 este marcată Ziua Informării Preventive.

Desfășurate sub sloganul Preveniți ghinionul și având ca logo pisica neagră, activitățile ce au loc în această zi urmăresc informarea cât mai facilă și detaliată a cetățeanului, în ceea ce privește modul de comportare în fața riscurilor cotidiene și familiarizarea acestora cu regulile de comportament menite a le proteja viața și bunurile.

Cu ocazia acestui eveniment marți, 13 august, în cadrul „Zilei porților deschise” – subunitățile de pompieri militari din județ îi vor primi în vizită pe toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul misiunilor salvatorilor. Cu această ocazie, participanții vor vedea tehnica utilizată de pompieri în misiunile operative și, totodată, vor fi instruiți privind prevenirea și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.

 De asemenea, în fiecare subunitate va fi amenajat un punct de informare preventivă, în care se vor distribui materiale din cadrul campaniilor naționale.

Alte puncte de informare preventivă vor fi activate în locuri cu aglomerări de persoane, respectiv, Shopping City și Iulius Mall, în care se vor distribui materiale din cadrul campaniilor naționale ale IGSU și se vor promova profesia de salvator și activitatea de voluntariat.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Observatorul Astronomic și Planetariul USV se vor moderniza cu fonduri europene

Observatorului Astronomic și Planetariului Suceava care aparțin de Universitatea ”Ștefan cel Mare” (USV) vor fi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.