Un sucevean în vârstă de 32 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să iasă din țară cu un permis de conducere fals. Incidentul a avut loc luni, 12 august, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Bărbatul care era la volanul unui autoturism înmatriculat în România a prezentat la control documentele mașinii și cele personale, inclusiv un permis de conducere care avea însemnele autorităților poloneze, fără a avea alte documente care să indice faptul că acesta ar locui pe teritoriul Poloniei.
Acest lucru a ridicat suspiciuni polițistului de frontieră, care a decis să efectueze verificări suplimentare. La final, s-a ajuns la concluzia că permisul de conducere, aparent emis de autoritățile din Polonia, nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals total.
Suceveanul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.