Casă din Frumosu, cuprinsă de un incendiu marți seară

Pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) Frumosu, Vatra Moldoviței și Vama, au intervenit, marți seară, în jurul orei 20.45, cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Frumosu.

La sosirea echipajelor, ardeau etajul și acoperișul unei case de locuit, construită din lemn, cu pericol de propagare la întreaga locuință, dar și la două clădiri anexe din apropiere.

Pompierii au lichidat incendiul la ora 23.00, casa fiind parțial salvată.

În urma incendiului, au ars planșeul și pereții etajului pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, acoperișul casei pe 100 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile și elemente de tâmplărie.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și cele două construcții anexe, cu bunurile aferente”, a transmis ISU Suceava.

FOTO: 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Incendiu plecat de la o țigară aprinsă și nesupravegheată

Un incendiu pornit de la o țigară aprinsă și lăsată nesupravegheată era aproape de a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal