O femeie care a vrut să schimbe 600 de euro a sfârșit prin a fi înșelată de un necunoscut. Acesta a abordat-o în apropierea unei case de schimb valutar din Fălticeni și i-a propus un curs mai bun. Femeia a căzut în capcană și a mers cu bărbatul pe o stradă laterală, unde i-a dat cei 600 de euro, dar înapoi nu a mai primit 2.970 de lei, ci mult mai puțin. Escrocul a folosit metoda ”șmen” pentru a-și păcăli victima. Aceasta constă în inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Ţeparul solicită schimbarea unor bancnote în cupiură mai mică sau efectuarea unui schimb valutar după care se ”răzgândeşte” şi cere banii înapoi, distrage atenţia victimei şi în acelaşi timp subtilizează o parte din banii primiţi în schimb, restituind doar o mică parte din ei. Totul se întâmplă sub ochii victimelor în timp record. În felul acesta, femeia a primit doar 1.500 de lei, diferența de 1.470 de lei fiind sustrasă de escroc. Femeia a depus plângere la Poliție, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune și încearcă să dea de urma escrocului.
Tags casă schimb valutar Fălticeni femeie înșelată metoda șmen plângere poliție înșelăciune
Alte articole
Observatorul Astronomic și Planetariul USV se vor moderniza cu fonduri europene
Observatorului Astronomic și Planetariului Suceava care aparțin de Universitatea ”Ștefan cel Mare” (USV) vor fi …