Casă și adăpost de animale, făcute scrum de un puternic incendiu

Un puternic incendiu a izbucnit joi seară la o gospodărie din satul Mironu, comuna Valea Moldovei.

Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Valea Moldovei și Cornu Luncii, au intervenit la fața locului cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la casa de locuit și la o anexă gospodărească, construcții majoritare din lemn, cu pericol de propagare la proprietatea învecinată.

Din păcate nu s-a putut salva mare lucru din cele două construcții.

”Au ars casa de locuit, cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, adăpostul de animale, pe 70 de metri pătrați, și circa o tonă de furaje. Au mai ars și s-au degradat diverse bunuri din gospodărie – obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie, aparatură electrocasnică, materiale textile, învelitoarea din tablă a acoperișului casei și altele. În incendiu au pierit și 30 de păsări de curte”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

Pompierii transmit că au salvat casa învecinată, care a fost și ea în real pericol.

FOTO:

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Prezență la vot de aproape 40%, la ora 17.00, în județul Suceava

Aproape de ora 17.00, prezența la urne în județul Suceava se apropia de 40%. Prezența …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal