Adolescent de 17 ani, trimis în judecată pentru omor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat trimiterea în judecată a unui inculpat minor, pentru comiterea infracțiunii de omor. Este vorba de un adolescent în vârstă de 17 ani, care, pe 25 iulie a.c., a ucis un bărbat în vârstă de 62 de ani.

Crima s-a petrecut într-o zonă de pășunat din satul Măgura, comuna Ulma după un conflict banal.

Între cei doi a izbucnit un conflict de la pășunarea unor vaci.

Ambii au fost agresivi iar adolescentul a dat dovadă de o violență extremă. Bărbatul de 62 de ani era și băut și nu s-a putut apăra:

”Inculpatul a smuls şi el la rândul său un ştachet dintr-un gard, a îndoit cuiele care erau prinse de acel obiect, după care s-a îndreptat către victimă, lovindu-o cu acel obiect în zona capului. Loviturile au fost atât de puternice încât victima s-a prăbuşit la sol, într-un şanţ de scurgere a apelor pluviale. Apoi inculpatul s-a năpustit asupra victimei, aplicându-i mai multe lovituri de pumni în zona feţei şi a capului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Procurorii au înaintat dosarul spre competentă soluționare spre Tribunalul Suceava.

Tânărul de 17 ani este arestat preventiv din ziua comiterii faptei.

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Foto: Exercițiile interinstituționale din județul Suceava s-au încheiat cu succes

În perioada 20–23 mai 2025, în municipiul Fălticeni și în Poligonul Mihoveni, s-au desfășurat ample …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal