Autorul distrugerii prin incendiere a unei case de la Frasin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Gura Humorului. Autorul este tânărul care locuia chiar în casa în care a pus foc.
Acesta a recunoscut faptul că a dat foc locuinței din cauza neînțelegerilor pe care le-a avut cu unchiul său și cu mama acestuia, care este plecată la muncă în Franța. În familie era scandal legat de moștenire.
Unchiul acestuia, care a văzut cum arde casa, a suferit un atac de panică.
La sosirea echipajelor de pompieri, duminică seară, ardeau generalizat acoperișul și mansarda locuinței, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, cu pericol de propagare la două construcții anexe.
”Au ars acoperișul și mansarda locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Flăcările au mai afectat elemente de construcție – pereți, tavane, elemente de tâmplărie din lemn și PVC (uși și ferestre), precum și bunuri din interiorul casei, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile și altele”, a transmis ISU Suceava.
Pompierii au transmis că au salvat bucătăria de vară și magazia gospodăriei, cu bunurile aferente.