Situație explozivă la adăpostul pentru câini din lunca râului Suceava

Situație explozivă la adăpostul pentru câini din lunca râului Suceava, acolo unde trăiesc peste 600 de patrupede. Contractul dintre Primăria Suceava și Asociația Pro Animals Tina, care se ocupă de administrarea adăpostului de 12 ani, se încheie sâmbătă, 5 octombrie, iar o prelungire a acestuia nu s-a realizat. Reprezentanții asociației au început deja să își strângă propriile lucruri, iar activitatea ar urma să fie gestionată doar de angajații Primăriei, adică vreo 3 persoane. Până acum, municipalitatea suceveană asigura o cantitate de 6 tone de hrană pe lună, iar restul cheltuielilor, legate de completarea hranei, medicamente, tratare, sterilizare, microcipare, revenea în sarcina Asociației Pro Animals Tina, ceea ce însemna circa 10.000 de euro/lunar, sume care se adunau din donații provenite din Germania. În aceste condiții, rămâne de văzut dacă la adăpostul pentru câini se va instala haosul sau dacă se va găsi o soluție pe ultima sută de metri.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Bărbat din Fântânele, evacuat de la domiciliu, după ce și-a pălmuit concubina

Joi seară, în jurul orei 18:46,  polițiștii Secției Rurale Ipotești au fost sesizați prin 112 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.