Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Straja, a căzut victimă într-un accident rutier pe care tot el l-a provocat.
Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, pe DN 2 H, la Horodinc.
Conform anchetei poliției, motociclistul, care circula spre Gălănești,
a efectuat manevra de depășire a unui autoturism, care circula în aceeași direcție, fără a se asigura corespunzător, iar pe contrasens a intrat în coliziune frontală cu un VW condus de un șofer în vârstă de 23 de ani, din Pașcani.
Echipajele medicale deplasate la locului accidentului i-au acordat primul ajutor iar apoi l-au transportat la Spitalul municipal Rădăuți.
Tânărul de 25 de ani era conștient și cooperat dar avea mai multe politraumatisme, inclusiv la nivel de bazin și suspiciuni de fracturi.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
FOTO: