24 ore de arest și control judiciar după ce a condus fără permis și cu alcoolemie de peste 2 la mie

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au anunțat că au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile faţă de inculpatul Ş.V.A,  pentru săvârşirea infracţiunilor  de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului  sau a altor substanţe”, şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Inculpatul a petrecut și 24 de ore în arest.

În mod concret, la data de 27.10.2024, în jurul orei 01:15, inculpatul Ş.V.A fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi având o alcoolemie peste limita legală, a condus un autoturism pe DJ 208 Preuteşti, fiind oprit de un echipaj de poliție.

Șoferul pericol publica avea o alcoolemie mare spre foarte mare, în jur de 2 la mie.

”Printre obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără și aceea de a nu depășii limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Anterior, faţă de inculpatul Ş.V.A s-a dispus luarea măsurii preventive privative de libertate a  reţinerii pentru o perioadă de 24 ore.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al procurorilor de la Fălticeni.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Concert în Ajun de Moș Nicolae pe esplanada din fața Casei de Cultură din Suceava

Joi, 5 decembrie, în Ajun de Moș Nicolae, de la ora 17:00, pe esplanada Casei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.