Amplă acțiune de control a poliției la Vatra Dornei

Timp de patru ore din ziua de marți, 5 noiembrie, orașul stațiune Vatra Dornei a fost ”asediat” de polițiști și jandarmi. Un număr de 32 de persoane în uniformă au fost la toate ieșirile și intrările din oraș.

În timpul acțiunii, au fost legitimate 363 de persoane și au fost oprite și controlate 197 de autovehicule. 52 de șoferi au fost testați cu aparatele de detectare a consumului de alcool și substanțe interzise. În final, 7 permise de conducere au fost ridicate, la fel cum s-a întâmplat și cu 7 certificate de înmatriculare, respectiv 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Au mai fost verificate 31 de unități economice fiind vizată în principal problematica vânzării de alcool și tutun către minori și identificarea elevilor care absentează de la cursurile școlare sau sunt în situație de abandon școlar.

În total, s-au aplicat 83 de amenzi, în valoare totală de 34.380 de lei.

”Acțiunea a avut ca obiective creșterea gradului de siguranță în mediul stradal și reducerea riscului rutier, creșterea vizibilității elementului polițienesc și descurajarea faptelor de natură contravențională și penală, sporirea sentimentului de siguranță publică și prevenirea și combaterea faptelor ilicite.

Conceptul de acțiune a fost unul dinamic, vizând executarea simultană pe toate segmentele de drum care asigură intrarea/ieșirea în și din municipiul Vatra Dornei a unor filtre rutiere cu efective sporite, ulterior activitățile alternând cu verificări în trafic și în mediul stradal în interiorul municipiului.

Totodată, s-a urmărit și prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și prevenirea abandonului și absenteismului școlar, fiind efectuate verificări în unitățile de alimentație publică pentru identificarea elevilor care lipsesc de la cursurile școlare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Concert în Ajun de Moș Nicolae pe esplanada din fața Casei de Cultură din Suceava

Joi, 5 decembrie, în Ajun de Moș Nicolae, de la ora 17:00, pe esplanada Casei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.