Proiect destinat cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural francez şi francofon

Un proiect destinat cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural francez şi francofon se va derula vineri, 15 noiembrie, în Suceava.

Proiectul intitulat „Itinéraires francophones va începe la ora 12.00 și este organizat de Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Asociația Seniorilor Bucovineni.

Activitatea din această săptămână, „Gastronomie française”, coordonată de prof. Angela Nesteriuc, își propune să ofere participanților posibilitatea de a cunoaște obiceiuri și stiluri culinare dezvoltate pe teritoriul Franței, tradiții locale și influențe care şi-au pus amprenta pe bucătăria franceză de-a lungul timpului.

Tema de mare actualitate este motivată de includerea bucătăriei franceze în „Patrimoniul Imaterial Mondial” UNESCO, ca o recunoaştere a contribuţiei sale la moștenirea culturală imaterială a umanității.

Membrii Asociației Seniorilor Bucovineni vor discuta despre calitatea, diversitatea, estetica, echilibrul aromelor din bucatele și vinurile franceze, vor viziona scurte filme despre prepararea unor feluri de mâncare specifice, vor împărtăși experiențe personale, trăite în călătorii sau în familii franceze, vor prezenta feluri de mâncare și rețete preferate.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Prezență la vot de aproape 40%, la ora 17.00, în județul Suceava

Aproape de ora 17.00, prezența la urne în județul Suceava se apropia de 40%. Prezența …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal