Un șofer de pe Bolt i-a schimbat unui client 500 de euro care, iar bancnota era falsă

Un șofer de pe Bolt a fost înșelat de un client căruia i-a schimbat o bancnotă de 500 de euro, care s-a dovedit a fi falsă, mai precis era scoasă la imprimantă. Fapta s-a petrecut în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, dar șoferul și-a dat seama că a fost păcălit abia câteva zile mai târziu, când a verificat bancnota. Bărbatul care i-a tras țeapă a urcat din zona centrală a municipiului Suceava, imediat după ce șoferul lăsase un alt client. Cel care a apelat la serviciile de taximetrie a cerut să fie dus în cartierul George Enescu, zona Rombat. A cerut 350 de lei de la șofer pe motiv că are o urgență. Apoi, la revenire a cerut să fie dus la Iulius Mall pentru a schimba valută. Cum la acea oră era închis totul, șoferul s-a oferit să schimbe el bancnota de 500 de euro. Pentru că nu avea suficienți lei, au mers până în Burdujeni, în stația de la Orizont. De acolo, șoferul a scos bani de la un bancomat, iar mai apoi l-a dus pe client la un supermarket din zonă, iar în final l-a lăsat la Gara Burdujeni. Paguba pe care a suferit-o suceveanul este de 2.400 de lei, iar acum polițiștii încearcă să dea de urma escrocului.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Doi elevi, eliminați de la ultima probă a bacalaureatului

Doi elevi au fost eliminați de la ultima probă a examenului de bacalaureat, care s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal