Tânăr din Burdujeni, arestat pentru că a amenințat cu moartea un polițist, de pe un cont în care era cu sabia în mână

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul T.V. pentru comiterea infracțiuni ultraj,

”Pe 22.10.2024, în intervalul orar 00.07 – 00.46, de pe un cont de facebook recent creat, care avea afișată ca imagine de profil o fotografie cu inculpatul T.V., având în mână o sabie, acesta a transmis pe contul de facebook (Messenger) al persoanei vătămate – agent de poliție în cadrul Poliției mun. Suceava – Secția de Poliție Burdujeni și organ de cercetare penală al poliției judiciare care instrumenta un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, mai multe mesaje scrise și vocale, prin care a ameninţat direct, cu acte de violență și cu moartea, atât pe persoana vătămată, cât și pe membrii familiei sale, mesaje despre care victima a luat la cunoștință ulterior, respectiv în cursul dimineții de 22.10.2024 și prin care i s-a cauzat o stare de temere, toate acestea fiind în legătură cu exercitarea atribuţiunilor de serviciu ale polițistului”, se arată într-un comunicat al procurorilor suceveni.

Inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită, pe numele inculpatului fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.