Mopedist rănit grav într-un accident care i-a adus și trei dosare penale

Pe 6 decembrie, în jurul orei 13.00, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza satului Râșca a avut loc un accident cu un motoscuter.

De la fața locului a fost preluat de o ambulanță un localnic care derapase și intrase cu vehiculul cu două roți într-un șanț de la marginea drumului.

Bărbatul a fost diagnosticat la Spitalul municipal Fălticeni cu fractură de gambă strângă – ambele oase, rămânând internat.

Polițiștii l-au verificat cu aparatul etilotest pe bărbatul implicat în accident, rezultând concentrația de 0,98 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Baza de date a mai indicat că același bărbat nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și totodată s-a stabilit faptul că mopedul pe care îl conducea nu este înmatriculat/înregistrat.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.