Cinci autospeciale de stingere, au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Iaslovăț

Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Iaslovăț, Milișauți și Arbore, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Iaslovăț.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit și la cel al unor construcții anexe, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la o locuință învecinată.

A ars acoperișul casei de locuit, fiind afectate inclusiv podul și două camere de locuit, cu bunuri din interior. De asemenea, au ars acoperișul bucătăriei de vară și al magaziei de lemne, elemente de construcție de la o anexă învecinată și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat adăpostul de animale și depozitul de furaje, precum și locuința învecinată, aflată în imediata apropiere.

Foto

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.