Băut și fără permis, a furat o mașină și a plecat la plimbare pe ulițele satului

Un bărbat care a consumat băuturi alcoolice și care nu avea nici permis de conducere a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, care i-au întocmit și un dosar penal. S-a întâmplat după ce bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost oprit în trafic, pe drumul comunal 85 Tătaru, din comuna Poiana Stampei. Se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Caravelle, iar în urma verificărilor polițiștii au aflat că avea permisul de conducere anulat.

Mai mult, bărbatul care este din comuna Poiana Stampei era și băut, etilotestul indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv a fost dus la spitalul din Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au mai aflat că bărbatul luase mașina din curtea unei societăți, dar fără a avea acceptul proprietarului.

El este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de ,,furtul în scop de folosință”, „conducerea pe drumurile publice unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.