Incendiu puternic într-o gospodărie din satul Oniceni

Un puternic incendiu s-a produs vineri dimineață la o gospodărie din satul Oniceni, comuna Forăști. Pentru stingerea incendiului au mers trei autospeciale ale Detașamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vadu Moldovei. În incendiu a ars o anexă, din lemn, acoperită cu carton bituminos. Din interiorul construcției, au ars două frigidere, un congelator și un televizor, obiecte rustice artizanale și altele. Flăcările au degradat elemente de tâmplărie din PVC dintr-o laterală a casei de locuit, respectiv trei ferestre și o ușă. Pompierii spun că incendiul a plecat de la un scurtcircuit electric la un cablu defect.

În acest context, pompierii au venit cu o serie de recomandări:

– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat;

– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrică respectând indicaţiile producătorului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.