Târgul de Iarnă de la Vatra Dornei s-a deschis

Zilele trecute s-a deschis Târgul de Iarnă de la Vatra Dornei. Acesta este amplasat în parcul central al municipiului, pe platoul din spatele cazinoului, iar invitatul special al primei zile a fost Moș Crăciun, care a împărțit daruri copiilor din Țara Dornelor. Târgul va fi deschis până pe 31 decembrie, cu posibilitate de prelungire a acestei date.

Organizatori sunt Primăria Vatra Dornei, Casa de Cultură, Visit Vatra Dornei, OMD Țara Dornelor și Asociația de Ecoturism Țara Dornelor.

„În târg avem un sector pentru producătorii locali, unde se va putea degusta din bunătățile din toată Țara Dornelor, un sector pentru meșteri populari de unde se vor putea achiziționa produse handmade, decorațiuni de Crăciun și frumoase obiecte produse de către meșterii noștri populari, un sector pentru copii dedicat activităților copiilor împreună cu părinții”, a arătat primarul din Vatra Dornei, Marius Rîpan.

În prima seară, pe scenă a fost organizat un spectacol de colinde oferit de elevii din Vatra Dornei.

Pe 28 și 29 decembrie va avea loc Festivalul Național de Datini și Obiceiuri „Porniți plugul, Feți Frumoși!”, unde dornenii și turiștii vor putea admira cetele de urători din județ și din țară. Festivalul va avea loc pe 28 decembrie în târgul de iarnă și pe 29 decembrie pe str. Mihai Eminescu din centrul municipiului.

Primarul din Vatra Dornei a mai spus că în momentul de față pârtiile Parc, Veverița și patinoarul din Parcul Central, dar și pârtia din Cârlibaba sunt deschise pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Programul căsuțelor din târg este următorul: până pe 19 decembrie între orele 14:00 și 20:00, iar între 20 și 31 decembrie, între orele 12:00 – 21:00.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Doi elevi, eliminați de la ultima probă a bacalaureatului

Doi elevi au fost eliminați de la ultima probă a examenului de bacalaureat, care s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal