Un muzeu de artă se va înființa la Suceava

Un muzeu de artă se va înființa la Suceava, așa cum a anunțat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Muzeul Național Bucovinei, prin directorul Emil Ursu, a semnat, în data de 18 decembrie a.c., contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Un Muzeu de Artă pentru comunitate”, finanţator fiind Institutul Național al Patrimoniului (INP), din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea VI/2024, în cadrul Subprogramului Restaurare II.

Proiectul se desfășoară în perioada decembrie 2024 – decembrie 2026 și vizează scoaterea din pericol a monumentului istoric – Fosta Prefectură, azi Complexul Muzeal „Bucovina”, inclus în lista monumentelor de patrimoniu. Acest lucru înseamnă lucrări de restaurare și reabilitare pentru protejarea și transformarea în muzeu de artă.

Partea de clădire care va fi reabilitată este aripa de est (unde a fost sediul Arhivelor Naționale), care a trecut în proprietatea județului Suceava și în administrarea Muzeului Național al Bucovinei, cu scopul de a fi muzeu de artă.

Clădirea necesită lucrări ample de restaurare, reabilitare și refuncționalizare, fiind necesară adaptarea sa la funcția de muzeu, cu instalații specifice de expunere și depozitare pentru colecția de artă.

„Finanțarea nerambursabilă oferită de Institutul Național al Patrimoniului (INP), din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, va permite protejarea și valorificarea integrată a monumentului istoric, atât prin conservarea valorii arhitectonice şi funcţionale a clădirii, cât și prin schimbarea destinației monumentului restaurat/reabilitat de muzeu de artă deschis pentru public. Proiectul, prin obiectivele sale, contribuie la îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Institutului Național al Patrimoniului pentru anul 2024, subprogramul Restaurare, și anume: scoaterea din pericol a monumentelor istorice periclitate precum și angajarea comunităților patrimoniale și a comunităților locale în protejarea monumentelor istorice”, se arată într-un comunicat remis de muzeu.

Valoarea totală a proiectului este de 6,108 milioane de lei, din care 5,497 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Institutul Național al Patrimoniului (INP), la care se adaugă contribuția proprie a Muzeului Național al Bucovinei, în valoare de 610.885 lei, aceasta fiind posibilă cu finanțarea/sprijinul Consiliului Județean Suceava.

Desfășurarea proiectului va putea fi urmărită pe site-ul muzeului, www.muzeulbucovinei.ro, pe pagina de Facebook sau pe Instagram: Muzeul National al Bucovinei.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.