Pe 1 ianuarie 2025, în jurul orei 18.40, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Ostra, a fost călcat de o mașină.
Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 37 de ani, din Ostra, care conducea un autoturism VW, pe DJ 177A, Frasin-Broșteni, pe raza satului Ostra, l-a surprins și accidentat pe pietonul în vârstă de 44 de ani, din Ostra, care era întins pe partea carosabilă a sensului său de deplasare.
Bărbatul de 44 de ani a ajuna în stare gravă la spital, cu politraumatisme prin accident rutier, șoc hemoragic, fractură femur drept și alte leziuni în curs de investigare.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului de polițiști a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face pietonul, care era așezat pe partea carosabilă, pe mijlocul benzii de deplasare.