Un sucevean s-a împrumutat din bancă pentru a investi în acțiuni, după ce a fost ”amețit” de un țepar

Înșelăciunile comise de la distanță fac victime periodic printre suceveni. Cel mai adesea victimele sunt oameni în vârstă, care pot fi păcăliți ușor prin aplicațiile de pe telefon. Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din satul Clit, comuna Arbore, a sesizat că, în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, persoane necunoscute l-au înșelat cu suma de aproximativ 36.000 lei. Bărbatul a sesizat că a fost contactat, prin aplicația Whatsapp, în luna octombrie a anului trecut, de către un bărbat care s-a recomandat ca angajat al bursei de valori și care i-a prezentat o ofertă pentru a cumpăra acțiuni în comerțul cu petrol.

După modelul țepelor de acest gen, suceveanului i s-a cerut inițial o sumă mică, 1200 de lei. Au urmat apoi mesaje printr-un fals ”portofel” al investițiilor, în care suma de 1.200 de lei  se multiplica. Cum nu avea mai mulți bani, suceveanul a făcut un împrumut bancar, în valoare de 40.000 lei, dintre care suma de 35.000 a depus-o la un aparat tip bancomat  folosind un cod QR pe care l-a primit de la ”angajatul bursei de valori”.

Pe 17 ianuarie 2025, suceveanului i s-a cerut să depună din nou alți bani, moment în care a depus plângerea pentru înșelăciune.

Conform unui comunicat al IPJ Suceava „polițiștii atrag din nou atenția asupra acestor moduri de operare și recomandă prudență și informare înainte de a depuse sume de bani în anumite conturi”.

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Doi elevi, eliminați de la ultima probă a bacalaureatului

Doi elevi au fost eliminați de la ultima probă a examenului de bacalaureat, care s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal