Elev din Plopeni, oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române

Un elev din clasa a XII-a de  la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, avansat la gradul de plutonier-adjutant, a fost oferit drept exemplu de excelență de Forțele Terestre Române.

Rezultatele și activitatea lui Tudor Curcă au fost evidențiate într-o informare amplă a instituției.

Adolescentul este absolvent al Școlii Gimnaziale „Cristofor Simionescu” Plopeni.

Tudor a încheiat anul școlar trecut cu media 10 și s-a remarcat pe parcursul celor trei ani de liceu prin rezultate foarte bune la învățătură, calificări la etapa națională a olimpiadei de limba engleză, precum și prin comportament exemplar.

„Un tânăr cu un simț puternic al leadership-ului, fiind locțiitor al comandantului colegiului. Prin ambiția, disciplina și dedicarea sa, Tudor nu doar respectă regulile, ci reușește să-i inspire pe cei din jur să le urmeze, fiind un exemplu personal remarcabil. În uniforma sa impecabilă, emană respect, responsabilitate și demnitate. Tonul său hotărât și vocea fermă transmit siguranța și seriozitatea cu care își asumă sarcinile, câștigând respectul colegilor.

Deși zilele lui sunt pline, împărțite între antrenamente militare intense și pregătirea pentru olimpiade, Tudor găsește timp să-și urmeze pasiunile. Orele libere le folosește pentru a se dezvolta, fie că studiază, își îmbunătățește abilitățile de lider sau îi sprijină pe colegii săi”, se arată într-o informare a Forțelor Terestre Române, semnată de Marcel Vișa.

Elevul își dorește să participe la olimpiade internaționale și să activeze în structuri NATO.

„Astfel, Tudor Curcă nu este doar un elev militar excepțional, ci și un reprezentant al generației sale: ambițios, disciplinat și hotărât să lase o amprentă în lume”, au mai arătat reprezentanții Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava. Spectacolul este programat pe 1 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.