Peste 4.400 de elevi de liceu încep luni primele probe de la bacalaureat

Peste 4.400 de elevi de liceu care, vor începe luni, 27 ianuarie, examenul de bacalaureat. Este vorba de probele de evaluare a competențelor din cadrul examenului de bacalaureat.

În acest an școlar aceste testări sunt programate mult mai devreme ca de obicei, în timpul anului școlar, și nu pe durata verii, după absolvire, cum era până acum.

„În județul Suceava, pentru susținerea probelor s-au înscris 4.429 elevi/ absolvenți, în 42 de unități de învățământ liceal”, a arătat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava.

Prima probă, de evaluarea a competențelor în limba română, se desfășoară de luni, 27 ianuarie, până joi, 29 ianuarie, cu 4.138 de candidați în județ.

După evaluarea de la limba română, este programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – ucraineană (29-31 ianuarie), cu 14 candidați înscriși.

Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se desfășoară între 3 și 5 februarie 2025. Sunt 3.711 candidați: 3.503 – limba engleză, 192 – limba franceză, 16 – limba germane.

Evaluarea competențelor digitale este programată pentru 5-7 februarie, cu 3.555 de candidați.

„Diferența de candidați este datorată situațiilor de echivalare / recunoaștere a probelor, pentru elevii/absolvenții din seriile curente și anterioare înscriși la examen”, au mai arătat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava. Spectacolul este programat pe 1 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.