O mașină s-a răsturnat în dimineața zilei de vineri, 31 ianuarie, iar o persoană a fost rănită. Accidentul a avut loc la Bosanci, iar șoferița în vârstă de 20 de ani care a suferit leziuni a fost preluată de pompierii paramedici SMURD și era monitorizată medical. La locul accidentului au mers pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.