Duminică, 2 februarie, în jurul orei 10.45, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost găsit cadavrul lui Traian. C.
Un vecin l-a găsit pe bărbat întins pe un pat, fără semne vitale. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care a confirmat decesul.
Din relatările persoanelor aflate la fața locului reiese faptul că Traian C., locuia într-o casă care a fost afectată de un incendiu în urmă cu doi ani de zile.
Din cauza condițiilor precare în care locuia, la începutul lunii decembrie, bărbatul a fost găsit în șoc hipotermic în casa sa, iar la externarea din spital a fost preluat de un vecin, care l-a ținut la domiciliul său. Bărbatul era consumator de alcool, iar vecinul a refuzat să-i ofere băutură, astfel că de o săptămână bărbatul revenise în casa degradată.
Duminică, Gheorghe S., vecinul, văzând că a scăzut temperatura de afară și a început să ningă, s-a deplasat la domiciliul lui Traian C., pentru a-l lua la el acasă, dar l-a găsit fără semne vitale, întins pe pat, ocazie cu care a apelat SNUAU 112.
La o examinare sumară a cadavrului nu au fost identificate urme de violență sau leziuni, iar camera nu prezenta urme de răvășire.
Cadavrul urmează să fie supus necropsiei, pentru a se stabili cert cauza morții.