Autorul accidentului mortal din data de 5 februarie, de la Dolheștii Mici, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru mai multe infracțiuni.
Bărbatul care conducea un TAF era băut și nu avea permis de conducere, situație în care a provocat uciderea din culpă a pasagerului care mergea agățat de TAF, în exteriorul clădirii.
”În timp ce conducea un tractor articulat forestier (TAF), fără a deţine permis de conducere şi fiind sub influența băuturilor alcoolice ( 1,91‰, alcool pur în sânge), în localitatea Dolheștii Mici, com. Dolhești, având ca și pasager pe victima T.D, care stătea în picioare, pe o cutie metalică amplasată pe șasiu, lângă troliu, în spatele cabinei tractorului, a trecut de o curbă la dreapta, moment în care victima s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fiind călcată peste corp cu roata din stânga spate a TAF-ului”, au explicat cum s-a petrecut tragedia, într-un comunicat de presă, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Inculpatul a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Bărbatul care a murit avea 51 de ani și era din comuna Tătăruși, județul Iași.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
