Un incendiu cu efecte dezastruoase a pornit de la un grătar făcut în foișorul de lângă casă

Pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Cornu Luncii și Slatina, au intervenit, duminică, în jurul orei 13.30, la un incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii.

La fața locului au fost mobilizate nu mai puțin de șapte autospeciale cu apă.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau deja la casa de locuit și la o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la vecinătăți.

Proprietarii, soț și soție, au pregătit un grătar în curtea locuinței lor situată în satul Sasca Nouă, pe strada Bisericii.

La un moment dat, cei doi au observat cum la terasa casei a izbucnit un incendiu.

În timpul producerii incendiului, femeia a încercat să salveze câteva dintre bunurile aflate în interior, suferind arsuri la mâini și la față și ajungând la Spitalul municipal Fălticeni.

În urma incendiului, au ars casa de locuit, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, anexa gospodărească, pe 30 de metri pătrați, și bunuri materiale (electrocasnice, mobilier, textile și altele).

”Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, de la jarul sau scânteile purtate de vânt, provenite de la un foc făcut în aer liber, și care au căzut pe materiale combustibile”, a rezultat din ancheta comisiei de cercetare.

FOTO: 

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

SC A-LINE SRL – Partenerul tău de încredere în transportul de mărfuri

Cu o vastă experiență în transport intern și internațional, SC A-LINE SRL, din Rădăuți, Suceava, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal