Studenții care au domiciliul în municipiul Suceava vor putea achiziționa din martie abonamente cu 20 de călătorii lunare gratuite pe mijloacele de transport în comun ale TPL. Decizia a fost luată în ședința de Consiliu Local de vineri, 28 februarie. Până în prezent, studenții au beneficiat de gratuitate la fel ca și elevii. În proiectul inițial, studenții erau eliminați de la acordarea de facilități în ideea că sunt asigurate fonduri pentru subvenționarea transportului studenților de la Ministerul Educației, prin care aceștia puteau recupera 90 la sută din valoare abonamentului. Din discuțiile avute între rectorul USV, Mihai Dimian, și primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a rezultat că de acea lege beneficiază un număr mic de studenți, ministerul alocând fonduri limitate, care ajung doar pentru 200 de studenți ai USV. Lunar, cu autobuzele TPL circulă aproximativ 1300 de studenți ai USV.
