Noii subprefecți de Suceava au depus vineri jurământul de credință

Noii subprefecți de Suceava, Camelia Damian, din partea Uniunii Polonezilor din România, și Bogdan George Păstrăv, din partea PNL, au depus vineri jurământul, în cadrul unei ceremonii care s-a derulat online.

La eveniment au participat prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, dar și cei doi subprefecți care și-au încheiat mandatul vineri, Florin Sinescu și Antoniu Alexandru Flandorfer, precum și secretarul Prefecturii, Claudia Nechifor, dar și deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Prefectul le-a mulțumit celor doi subprefecți pentru activitatea prestată și le-a urat succes noilor subprefecți, pe care i-a anunțat că își vor prelua atribuțiile chiar de vineri, 28 februarie.

”Mulțumesc grupului minorităților naționale din Parlamentul României, care a avut încredere în mine pentru a mă nominaliza pentru această funcție. Acest jurământ mă obligă și mă onorează. Sunt om de echipă, vin din administrație și îmi place să construiesc și știu că în administrația publică locală, cât și județeană, sunt oameni foarte bine pregătiți și cred că împreună cu echipa de la instituția Prefectului vom avea rezultate bune pe viitor”, a precizat subprefectul Camelia Damian.

Un prim mesaj din funcția de subprefect a avut și Bogdan George Păstrăv, fost consilier local din 2020 și până în prezent: ”Este o onoare pentru mine numirea în această funcție. Știu că nu va fi ușor, ci dificil, dar împreună cu colegii din Prefectură vom reuși să trecem peste”.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal