Trei bărbați care pescuiau la copcă au căzut în apele barajului de la Rogojești după ce gheața s-a rupt

Trei bărbați care erau la pescuit la copcă au căzut în apele extrem de reci ale barajului de la Rogojești, de pe râul Siret. Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.40, iar pentru salvarea lor s-a derulat o acțiune contracronometru.

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii sireteni, care au pornit spre cele trei persoane căzute prin gheața ruptă cu o barcă pneumatică. Cei trei erau cu apa peste nivelul pieptului, la o distanță de aproximativ 200 de metri de mal.

Alte două bărci particulare au susținut intervenția militarilor, iar în scurt timp a ajuns și echipajul pompierilor din Dorohoi, care au lansat și ei barca pe acumulare.

Toate cele trei persoane, conștiente dar în stare de hipotermie, au fost aduse în siguranță pe mal, de unde au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale aflate la fața locului.

Ulterior, bărbații au fost transportați de ambulanțe la spital.

Reprezentanții ISU Suceava spun că misiunea a fost deosebit de grea, din cauza stratului subțire de gheață și a stufărișului, care au îngreunat atât accesul către victime, cât și recuperarea și transportarea lor către mal.

Având în vedere situația de la fața locului au fost dislocate forțe importante. Mai exact, s-a intervenit cu o autospecială de intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD, de la Garda de intervenție Siret, un autocamion, două bărci și o ambulanță SMURD, de la Detașamentul Dorohoi, respectiv un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Peste 600 de amenzi și 32 de permise de conducere reținute de polițiștii rutieri

În intervalul 13-15 iunie, în cadrul acțiunilor de control trafic, polițiștii rutieri suceveni au aplicat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal