Un accident în care au fost răniți doi soți, oameni în vârstă, s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 8.00, pe o trecere de pietoni din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Din cercetările echipei operative de la Compartimentul Rutier Câmpulung Moldovenesc rezultă că un șofer în vârstă de 68 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea un autoturism Dacia Sandero, pe strada Calea Transilvaniei, având direcţia de deplasare spre municipiul Suceava, ajuns în dreptul librăriei Alexandria, i-a surprins și accidentat pe un bărbat de 78 de ani și o femeie de 74 de ani, care se angajaseră în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni, din partea dreaptă a direcției de deplasare a autoturismului.
Cei doi vârstnici, soț și soție, au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, fiind diagnosticați cu leziuni ușoare.