Primăriile vor primi peste 43 de milioane de lei din partea Consiliului Județean Suceava. Suma reprezintă fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Suceava, pe anul 2025, pentru a fi repartizat primăriilor de municipii, orașe și comune.
Aceste măsuri urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării în prima ședință de Consiliu Județean.
Pentru anul 2025, sumele alocate din impozitul pe venit și din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale se repartizează integral prin decizie a șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice, iar Consiliul Județean repartizează sumele din fondul reprezentând 6% din impozitul pe venit cuvenit bugetelor locale, constituit la dispoziția acestuia, în limita sumei de 43,654 milioane de lei. Gheorghe Șoldan a precizat că acest fond trebuie repartizat integral în acest an comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a consiliului județean, „cu prioritate pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de infrastructură și, în limita sumelor rămase disponibile, și pentru susținerea programelor de dezvoltare locală”.
Din proiectul propus spre aprobare în ședința de marți a Consiliului Județean Suceava, municipiile din județ vor primi o sumă totală de 5,324 milioane de lei. Cele mai mari sume urmează să fie alocate municipiului Suceava – 1,924 milioane de lei și Fălticeni – 1,6 milioane de lei, în timp ce municipiile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți vor primi fiecare câte 600.000 de lei.
Dintre orașe, cele mai mari sume vor ajunge la primăriile Cajvana și Salcea, fiecare cu 500.000 de lei, urmate de Solca – 400.000 de lei, în timp ce Gura Humorului, Siret, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți și Vicovu de Sus vor primi fiecare câte 300.000 de lei, iar primăriei Broșteni i se va aloca suma de 200.000 de lei. Pentru comune, suma totală este de 34,63 milioane de lei, iar sumele alocate variază de la 100.000 la 500.000 de lei. Cele mai mici sume sunt propuse pentru primăriile Todirești – 100.000 lei, Burla – 150.000 lei, iar cele mai mari sume, câte 500.000 de lei pentru fiecare, sunt pentru comunele Arbore, Baia, Boroaia, Bosanci, Baia, Cornu Luncii, Dumbrăveni, Grănicești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Păltinoasa, Slatina, Straja, Șcheia, Udești, Verești, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăț și Zvoriștea.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
