Miercuri, a avut loc la Casa Medicilor Suceava, prima conferință de presă a membrilor Biroului Executiv al Consiliului Colegiului Medicilor Suceava

Miercuri, 12.03.2025, începând cu ora 12:00 a avut loc la Casa Medicilor Suceava, str. Curtea Domnească, nr.6, bl.11 prima conferință de presă a membrilor Biroului Executiv al Consiliului Colegiului Medicilor Suceava ce a avut ca scop prezentarea principalelor decizii din cadrul Adunării Generale ce a avut loc de curând, precum și a planurilor de viitor a noii conduceri care să asigure nu doar îmbunătățirea actului medical, dar și consolidarea poziției corecte și respectate a medicului în comunitatea suceveană.

Noul președinte al Colegiului Medicilor Suceava, dr. Laura Coca, a declarat: “Colegiul Medicilor Suceava a ales o nouă echipă de conducere ce își propune să creeze strategii de dezvoltare și optimizare a activității medicale la nivelul județului Suceava, care să vină în sprijinul comunității medicale, având la bază preocuparea pentru binele pacientului.”

Consiliul Colegiului Medicilor Suceava este reprezentat de 19 membri, care activează în 7 comisii de lucru, iar comisiile de lucru sunt coordonate de membrii Biroului Executiv. (lista completă în anexa la acest comunicat)

Pe 27.02.2025 a avut loc Adunarea Generală a Colegiului Medicilor Suceava, unde a fost prezentată noua conducere, s-a prezentat raportul de activitate al colegiului, situația economico-financiară a CM Suceava pentru 2024 cu descărcarea de gestiune a Consiliului CM Suceava. De asemenea, s-a discutat și supus spre aprobare proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2025. Au fost discuții despre oportunități de educație medicală continuă, pregătirea conferinței anuale “Zilele Medicale ale Sucevei” ediția a XIII-a și Congresul Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, colaborări, probleme administrative și profesionale legate de desfășurarea actului medical, strategii de comunicare în organizație și cu comunitatea suceveană (inițierea de campanii de informare a populației pe diverse teme medicale).

În acest sens se consideră importante câteva direcții:

  • Identificarea și susținerea programelor de educație medicală continuă, orientate de nevoile de dezvoltare profesională a corpului medical sucevean, precum și de trendul patologiei medicale constatată în comunitatea suceveană;

  • Parteneriate cu autoritățile locale și instituții de învățământ, care să ofere sprijin în dezvoltarea profesională a medicilor și să asigure o mai bună desfășurare a actului medical;

  • Promovarea unui sistem de sănătate echitabil, prin sprijinirea activității medicale în zonele defavorizate din teritoriul județului;

  • Promovarea eticii profesionale, care să creeze un cadru corect și sigur pentru relația medic-pacient, bazat pe încredere și respect reciproc;

  • Susținerea unui dialog deschis cu comunitatea suceveana – prin informare și activități educaționale;

Dr. Laura Coca, Președintele Colegiului Medicilor Suceava a declarat: Venim cu toată deschiderea pentru colaborare și comunicare între toate structurile administrative implicate în realizarea actului medical, între toate specialitățile, între generații, care să ducă la creșterea calității serviciilor medicale.

Știm cu toții că pacientul are nevoie de abordare medicală profesionistă și empatie, el nu reprezintă doar un caz de rezolvat, el vine la noi cu emoții, temeri, speranță.

Încrederea în actul medical definește relația medic – pacient.

Cu responsabilitate și implicare Colegiul Medicilor Suceava va promova drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, va apăra demnitatea și independența profesională, susținând dezvoltarea profesională, dar asigurându-se că activitatea medicală se desfășoară la standarde corecte profesionale și etice, având în centru grija pentru pacient.

Tot în cadrul conferinței de presă a luat cuvântul și dr. Badrajan Irina secretar general al Colegiului Județean al Medicilor Suceava, coordonator al Comisiei de avizări și relație cu sistemul de sănătate care a declarat:

Încrederea și siguranța unui pacient în actul medical este strâns legată de dotarea unui cabinet medical cu mijloace de diagnostic și posibilitatea unei atitudini de urgență eficiente, desfășurate într-o locație agreabilă și prietenoasă.

Comisia de avizare are ca scop în activitate îndeplinirea acestor deziderate în prezența unui medic acreditat și pregătit corespunzător pentru un act medical de calitate. De asemenea, în grija Comisiei sunt relațiile cu DSP și Casa de Asigurări de Sănătate în vederea respectării legislației și a drepturilor pacienților.

Pentru viitor ne propunem să ne îmbunătățim activitatea pentru a ridica calitatea asistenței medicale la nivelul epocii in care trăim.

Mesajul domnului Dr. Cătălin Lulciuc, vicepreședinte și coordonator al Comisiei de Jurisdicție profesională din cadrul Colegiului Medicilor Suceava: un angajament ferm pentru etică și profesionalism!

Dr. Cătălin Lulciuc, medic primar Radiologie și Imagistică medicală își asumă această responsabilitate cu un obiectiv clar: asigurarea respectării normelor de etică profesională, protejarea drepturilor și obligațiilor medicilor și promovarea unui climat bazat pe corectitudine și transparență.

Medicina este o profesie care implică nu doar cunoștințe și abilități tehnice, ci și un profund respect pentru etică și responsabilitate profesională. În cadrul Comisiei de Jurisdicție, ne propunem să analizăm cu obiectivitate și echilibru orice situație care necesită intervenție, oferind soluții juste atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Este esențial să consolidăm încrederea în actul medical și să sprijinim cadrele medicale în respectarea celor mai înalte standarde profesionale.” a declarat dr. Lulciuc.

Prin această funcție, dr. Cătălin Lulciuc va coordona activitatea comisiei în gestionarea sesizărilor, analizarea cazurilor de malpraxis și asigurarea aplicării normelor deontologice, având în vedere atât legislația medicală, cât și specificul realităților din sistemul sanitar. Colegiul Medicilor Suceava își reafirmă angajamentul de a susține cadrele medicale și de a asigura un sistem echitabil, în care actul medical să se desfășoare în condiții de respect și profesionalism.

Printre vorbitori s-a numărat și Dr. Mercore Lacrămioara, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Suceava, coordonator al Comisiei Profesional-Științifice și de Educație Medicală Continuă care a făcut referire la atribuțiile comisiei pe care o coordonează printre care se regăsesc: organizarea de manifestări științifice, în condițiile legislației, aplicarea regulamentelor în ce privește educația medicală continuă, gestionarea documentațiilor necesare manifestărilor științifice, în condițiile impuse de legislație, inspectarea evenimentelor de EMC creditate de CMR, desfășurate pe teritoriul județului Suceava, în vederea îndeplinirii criteriilor prevăzute de regulamentele specifice, desemnarea reprezentaților pentru comisiile de concursuri și examene precum și promovarea ridicării continue a nivelului profesional, facilitând participarea medicilor la programe de perfecționare profesională.

Îmi propun să respect statutul Colegiului Medicilor Suceava, îmi doresc ca alături de membrii comisiei să particip activ la dezvoltarea și creșterea vizibilității Colegiului Medicilor Suceava, să identificăm necesitățile de dezvoltare profesională ale colegilor și să venim în sprijinul acestora.

Vom încerca să oferim prilej, în cadru organizat, pentru dezbateri pe teme legislative legate de ghiduri și protocoale de practică care sper că vor iniția idei de modificări legislative care să înlesnească activitatea zilnică a medicilor. Sper să găsim cea mai buna cale de informare a colegilor noștri, medici din județul Suceava, cu privire la activitatea pe care Colegiul Medicilor o desfășoară spre bunăstarea lor.” a declarat Dr. Mercore Lacrămioara, care este medic primar medicină de familie, cu competență în ecografie generală, instructor formator MF, președinte al Asociației Medicilor de Familie/Medicină Generală Suceava, reprezentant în SNMF al AJMG/MG Suceava, precum și reprezentant al Colegiului Medicilor Suceava în Adunarea Generală Națională a Colegiului Medicilor din România.

Nu în ultimul rând, Dr. Oniceanu Mirela-Liliana, Vicepreședinte al Colegiul Medicilor Suceava, coordonator al Comisiei Economico-Sociale, coordonator al Comisiei financiar-contabile și administrative, medic primar medicină de familie, cu competență în ecografie generală, instructor formator medicină de familie, membru în Consiliul Director al CNSMF din partea SNMF, membru în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, reprezentant al Colegiului Medicilor Suceava în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România, precum și vicepreședinte Colegiul Medicilor din România, coordonator al Departamentului Economico-Social și de Asigurări Sociale de Sănătate a făcut referire la statutul Colegiului Medicilor din România, precum și la atribuțiile celor două comisii pe care le coordonează:

Comisia economico-socială

– reprezintă medicii care lucrează în sistemul de asigurări de sănătate, urmărind apărarea drepturilor, intereselor şi a demnității profesiei de medic, precum și eliminarea oricărui fel de ingerințe în exercitarea actului profesional.

– supraveghează desfășurarea raporturilor dintre medicii care lucrează în sistemul de asigurări de sănătate sau în sistem privat, pe de o parte, şi angajatori sau parteneri contractuali, pe de altă parte, luând toate măsurile care se impun pentru asigurarea libertății profesiei și a apărării statutului medicului în societate, inclusiv cu privire la raportul dintre importanța socială a activității profesionale şi veniturile medicului.

Atribuții:

– participă la negocierile privind normele de acordare a asistenței medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate;

– îi asistă pe membrii colegiului la încheierea contractelor individuale privind furnizarea de servicii profesionale;

– reprezintă şi apără interesele medicilor care desfășoară activități medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

– oferă consultații de specialitate cu privire la încheierea, executarea și încetarea contractelor privind furnizarea de servicii profesionale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate;

– intervine prompt și acționează prin toate mijloacele legale atunci când sunt încălcate drepturile membrilor colegiului, ce decurg din încheierea și executarea contractelor privind furnizarea de servicii medicale;

Prin intermediul Comisiei economico-sociale şi de asigurări de sănătate de la nivel județean sau al municipiului București, Colegiul Medicilor din România contribuie la protejarea membrilor și a familiilor acestora prin acordarea, în limita posibilităților, de ajutoare materiale.

Comisia administrativă și financiar-contabilă:

– gestionează patrimoniul și ține evidența financiar-contabilă;

– verifică stadiul de colectare a cotizațiilor datorate de membri conform legii, precum și a altor venituri;

– fundamentează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli;

– fundamentează şi propune Biroului executiv necesarul de personal de execuție.

Mă angajez să respect statutul Colegiului Medicilor din România, să fiu membru permanent implicat al unei echipe proactive care să determine, prin toate acțiunile, creșterea vizibilității Colegiului Medicilor Suceava în viața profesională și socială a locuitorilor județului.

Voi fi aproape de colegii mei și îi voi susține pentru creșterea calității serviciilor medicale și îmbunătățirea comunicării medic-pacient.” a mai declarat dr. Oniceanu Mirela-Liliana.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Nicu Alifantis va concerta pe scena Casei de Cultură din Suceava

Nicu Alifantis va concerta pe scena Casei de Cultură din Suceava în cursul săptămânii viitoare. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal