Miercuri, 12 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, aflați la Putna, au luat urma unui autoturism Mitsubishi, pe care l-au depistat abandonat pe un drum forestier, fără numere de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează ca fiind furat, conform unei alerte emise de către autoritățile din Marea Britanie.
Localnicul care îl conducea a fost depistat și condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, pentru a fi audiat.
Posesorul mașinii deținea un certificat de înmatriculare, aparent emis de autoritățile din Marea Britanie, însă polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.
Autovehiculul Mitsubishi Outlander, în valoare de 75.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră vor continua cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și punerea în circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
FOTO: