Polițiștii suceveni acționează vineri, 21 martie, cu sistemul de monitorizare E-SIGUR, pentru depistarea şi sancționarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră în vigoare pe drumurile publice din județul Suceava.
Acest sistem de monitorizare a traficului utilizează dispozitive radar, montate pe trepiede mobile și amplasate strategic în zonele cu risc crescut de accidente. Acestea surprind în timp real vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care comit alte abateri la regimul rutier, contribuind astfel la prevenirea și sancționarea comportamentelor care pun în pericol siguranța participanților la trafic.
Acestea surprind în timp real vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care comit alte abateri la regimul rutier, dar șoferii nu sunt opriți pe loc.
Potrivit acestui sistem, procesul-verbal de constatare și de sancționare a contravenției este comunicat direct la domiciliul contravenientului, în primă fază proprietarul mașinii, care trebuie să comunice cine s-a aflat la volan.
”De la operaționalizarea sistemului E-SIGUR, în luna februarie 2025, în județul Suceava au fost aplicate zeci de amenzi, în special pentru depășirea regimului legal de viteză și efectuarea unor depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost suspendate 15 permise de conducere și s-au întocmit mai multe dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații șoferilor care au comunicat datele altor persoane cu privire la identitatea conducătorilor auto”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
FOTO: