Pe 25 martie, în jurul orei 17:30, polițiștii Secției Rurale Dărmănești au fost sesizați de către o femeie din satul Costîna, comuna Todirești, cu privire la faptul că soțul său se află sub influenta băuturilor alcoolice și face scandal la domiciliu. Când polițiștii au ajuns la fața locului, soțul a început sa provoace scandal. În locuința cu două camere, cei doi soți locuiesc împreună cu cei șapte copii minori, martori și ei la scandalul monstru.
La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță în vederea transportării și internării a bărbatului la Secția de Psihiatrie Burdujeni. În timp ce tatăl era încătușat, femeia a fugit spre malul râului Suceava și a refuzat să se oprească, la solicitarea polițiștilor. Un polițist a fugit după femeie și a oprit-o. Femeia era și ea foarte agitată și există suspiciunea că ar fi vrut să se sinucidă.
După ce a fost oprită din acțiunea sa, fiind imobilizată, femeia le-a spus polițiștilor că intenționa să se arunce în albia râului Suceava. În aceste condiții, s-a dispus măsura de internare a ambilor soți, în Secția de Psihiatrie Burdujeni.
Cei șapte copii au fost luați în custodie de Direcția de Protecție a Copilului Suceava.