Țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, găsite într-un tir care venea din Ucraina

Țigări de contrabandă în valoare de peste 500.000 de euro au fost găsite într-un tir care venea din Ucraina.

Descoperirea a fost făcută în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, în dimineața zilei de luni, 31 martie.

Tirul era înmatriculat în Ucraina și era condus de un bărbat de 55 de ani, iar în acte figura că transportă plăci termoizolante de vată minerală.

În baza unor informații pe care le aveau, vameșii și polițiștii de frontieră din PTF Siret au decis să verifice amănunțit tirul.

În urma scanării și a inspecției fizice, în partea din față a semiremorcii, au fost găsite 267 de baxuri, conținând în total 133.500 de pachete de țigări de diferite mărci, ascunse prin metoda „capac”, în spatele paleților cu materiale de construcții.

Valoarea totală a capturii este estimată la peste 2.580.000 lei (aproximativ 516.000 euro). Țigările au fost confiscate, iar tirul, evaluat la 75.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Siret.

A fost deschis un dosar penal și sunt vizate infracțiunile de contrabandă și folosirea de acte nereale, în conformitate cu Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal