Sucevenii și-au demonstrat din nou generozitatea: peste 6 tone de alimente au fost donate în doar trei zile pentru oameni în nevoie

În perioada 4-6 aprilie 2025, Suceava a dat o nouă lecție de generozitate în cadrul ediției de Paște a Colectei Naționale de Alimente, campanie organizată de Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și susținută la nivel local de Asociația Institutul Bucovina, partener oficial al Băncii Regionale pentru Alimente Roman. Proiectul, derulat sub îndemnul „Împreună hrănim speranța”, încurajează gesturile mici cu impact mare,  pentru ca și cei aflați în dificultate să simtă bucuria unei mese de Paște. 

În pragul sărbătorilor pascale, sucevenii au putut dona alimente neperisabile în 6 magazine ale retailerilor parteneri: Kaufland Universitate, Lidl Zamca, Lidl Șcheia, Lidl Galeria, Penny Market Moara și Penny Market Ipotești. Printr-un gest simplu, oricine a putut contribui la combaterea foametei și la sprijinirea comunităților vulnerabile.

Cei 62 de voluntari, liceeni și studenți, recunoscuți după vestele portocalii, au fost prezenți în fiecare magazin, oferind informații și sprijin persoanelor care doreau să doneze.

În doar 3 zile, campania a reușit să strângă aproape 6,32 tone de alimente, demonstrând încă o dată bunătatea și empatia sucevenilor. Printre produsele colectate s-au numărat conserve, paste, orez, zahăr, ulei, făină, cereale, dulciuri și alimente pentru copii.

Asociația Institutul Bucovina a organizat alimentele în 1057 de kituri individuale, care vor fi distribuite către centrele de bătrâni, bunici singuri, familii cu mulți copii, refugiați din Ucraina și la familii cu persoane cu dizabilități.  

Colecta Națională de Alimente nu e doar o inițiativă caritabilă – e și o lecție de implicare civică. Prin această campanie, ne dorim să construim o cultură a responsabilității și solidarității, arătând cât de mult poate conta un gest mic, făcut din suflet.

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal