O femeie a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc duminică, în jurul orei 17.00, la Probota-Dolhasca.
Femeia a fost acroșată de o mașină care tracta un alt autoturism.
Conform anchetei polițiștilor, în timp ce primul șofer a frânat, cel din spate nu a oprit și l-a acroșat în partea din spate. Autoturismul Audi din față a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a acroșat-o pe femeia care se deplasa în calitate de pieton.
Femeia a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-a stabilit diagnosticul de ”traumatism membru inferior stâng, contuzie laba piciorului”, fără a fi necesară internarea.
Șoferul autoturismului Fiat care era tractat și care s-a izbit în Audi avea concentrația de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii de la Dolhasca au mai constatat că același bărbat nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.