Cercetări pentru evaziune fiscală de peste 300.000 de lei, în cazul unei școli de șoferi

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în cazul unei școli de șoferi din Suceava.

Prejudiciul estimat este de peste 300.000 lei.

”În perioada ianuarie 2017 – decembrie 2020, reprezentanţii unei societăţi comerciale (şcoli de şoferi) din municipiul Suceava, judeţul Suceava au omis, în mod repetat, să înregistreze toate veniturile realizate din activitatea de pregătire a cursanților care doreau obținerea permisului de conducere,  sustrăgându-se prin această modalitate de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul de stat”, au explicat procurorii într-un comunicat de presă.

La percheziții s-au ridicat înscrisuri, documente contabile, două laptopuri de la domiciliul fostului administrator şi un dosar care conține documente contabile în format electronic.

”Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, a transmis la finalul comunicatului Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Un pădurar și un administrator de firmă, cercetați pentru tăierea ilegală a peste 500 mc de material lemnos

Un pădurar și un administrator de firmă sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.