Marșul Absolvenților USV, miercuri seară, în centrul Sucevei, se va încheia cu un concert al artistului Rareș

Casa de Cultură a Studenților Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, invită sucevenii  la concertul susținut de artistul Rareș, organizat în cadrul Festivității de absolvire a promoției 2026.

Concertul de la Suceava face parte din programul festiv dedicat absolvenților USV și marchează încheierea unei etape importante din parcursul lor academic.

Concertul va avea loc miercuri, 10 iunie, de la ora 20:30, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava și face parte din programul dedicat absolvenților USV.

Rareș este un artist în vogă, mai ales printre tineri, având piese foarte difuzate pe radiourile comerciale.  

Ca în fiecare an, Marșul Absolvenților USV reunește studenți, cadre didactice, familii, prieteni și membri ai comunității sucevene, într-un eveniment care celebrează tinerețea, emoția și spiritul universitar. În cadrul ceremoniei de absolvire, șefii de promoție de la cele 11 facultăți vor urca pe scenă și vor transmite mesajul lor, adresat comunității locale și regionale.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Un adevărat depozit clandestin de țigări de contrabandă, descoperit la un sucevean

Un adevărat depozit clandestin de țigări de contrabandă a fost descoperit la un sucevean în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.