Oamenii legii au organizat o razie cu efective sporite pe raza orașului Siret

În vederea menținerii climatului de ordine și liniște publică, pentru prevenirea faptelor antosociale și creșterea gradului de siguranță rutieră, în noaptea de 28/29 mai 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret au organizat o razie cu efective sporite atât pe raza orașului Siret cât și în zona rurală arondată.

,,În cadrul raziei au fost controlate 120 de vehicule și au fost legitimate peste 150 de persoane. Au fost efectuate 12 filtre rutiere și au fost verificate 18 localuri de alimentație publică. Pentru neregulile și abaterile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei. Tot în cadrul raziei, pe raza orașului Siret, a fost oprit pentru control un autovehicul condus de către un tânăr de 23 ani, domiciliat în orașul Siret. La solicitarea polițiștilor acesta a precizat faptul că nu are permisul de conducere asupra lui deoarece l-a pierdut și nici autorizația provizorie de circulație, prezentând doar polița RCA și actul de identitate. Fiind verificat în bazele de date s-a constatat că șoferul figurează având permisul de conducere suspendat. În acest context, s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ,,conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, faptă prev. de art. 335 alin.2, Cod penal.”, potrivit IPJ Suceava.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Un pădurar și un administrator de firmă, cercetați pentru tăierea ilegală a peste 500 mc de material lemnos

Un pădurar și un administrator de firmă sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.