Expoziția cu cranii de păsări ,,Căpetenii osificate”, la Muzeul de Științele Naturii

Muzeului Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” din București, vă invită să vizitați expoziția Căpetenii osificate, deschisă în perioada 3 iunie – 6 august 2022, la Muzeul de Științele Naturii.

Expoziția cuprinde 82 cranii de păsări, care se găsesc în depozitul de Ornitologie al Muzeului de Științele Naturii.

Craniile de păsări au fost preparate taxidermicși au aparținut următoarelor specii: răpitoare de zi (gaia roșie, acvila de câmp, șoimul călător, uliu porumbar, uliu păsărar, șorecarul comun), insectivore (cojoaica de pădure, sitarul, pitulicea fluierătoare, sfrânciocul roșu, ciocănitoarea pestriță de stejar, ciocănitoarea verde, ciocănitoarea mare), ihtiofage (pescărușul râzător, pescărița neagră râzătoare, barza albă, pescărelul albastru) și granivore (mugurar, bot-gros, corb, vrăbiuța de casă și vrăbiuța de câmp).

Vor fi  prezentate date generale morfologice despre craniul de pasăre și adaptarea scheletului avian pentru zbor și bipedie.

Publicul vizitator va afla mai multe informații despre mituri, legende, curiozități și superstiții legate de întrebuințarea craniilor de pasăre în ceremoniile ritualice de înhumare și incinerare ale oamenilor preistorici (din Epoca Bronzului și Epoca Fierului), care aveau un anumit statut socio-economic și militar, sau în cadrul unor manifestări magice actuale de prezicere a viitorului. În acest sens a fost realizată o machetă cu ceremonii magice. Totodată expoziția va beneficia și de un catalog.

 

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Un adevărat depozit clandestin de țigări de contrabandă, descoperit la un sucevean

Un adevărat depozit clandestin de țigări de contrabandă a fost descoperit la un sucevean în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.